Ziua 68: Deșertul din zona tropicală
În toate fotografiile de promovare a orașului Mui Ne apar niște dune de nisip care par destul de ciudate pentru clima Vietnamului. Și mai ciudat e faptul că restul fotografiilor arătau peisaje total diferite de acel “deșert”. Îmi imaginasem plaje întinse care se pierd în dune de nisip fără sfârșit și am fost uimită să văd că în timpul fluxului marea acoperă toată plaja, că aproape intră în hotel. Ne-am interesat unde sunt acele dune de nisip, am luat o motocicletă și am plecat în căutarea lor. Pe străzile de la marginea orașului mă simțeam în Miami. Era o atmosferă relaxată cu...
Read MoreZiua 67: La poliție, în Mui Ne
Am rugat un taximetrist să ne ducă în stația de autobuze locale. Să luăm taxiul până în Mui Ne, adică pe o distanță de 20 de km nu intra în buget. Taximetristul ne-a lăsat într-o stație banală, unde zicea el că urma să vină autobuzul. Autobuzul venea chiar atunci și pentru 5 minute a fost o harababură totală. Taximetristul îi făcea semne disperat, eu căutam banii să îl plătesc, Stelian scotea bagajele… Bagajul mare a intrat în portbagaj, care era mic și murdar. Stelian nu a vrut să pună și rucsacul foto acolo. Taxatoarea de bilete se uita urât la noi și la bagajele noastre multe. A...
Read MoreZiua 66: A doua zi pe drum
Danang e cețos și trist. Nu seamănă deloc cu Danangul în care am ajuns cu ceva timp în urmă. Oboseala îl făcea să pară mai mohorât, mai înnorat. Am întrebat de tot felul de combinații de autobuze, dar se părea că avem ghinion. Erau doar autobuze care plecau seara, sau nu existau legături între ele. Ne gândiserăm la toate combinațiile, mai puțin la un autobuz direct. Culmea e că exista unul chiar peste câteva ore. Câteva ore de așteptat într-o autogară nu pare a fi un lucru greu. Dar după 24 de ore de autobuz, știind că urmează alte 24 de ore de autobuz, în pană de cărți sau alte lucruri cu...
Read MoreZiua 65: Spre Sud, cu entuziasm
Deși nu știam prea bine orarul autobuzelor care merg spre Hanoi, totuși am hotărât să plecăm azi. Mai Chau e un loc frumos, însorit și pitoresc, dar nu am mai avea ce face încă o zi aici. Deja am văzut împrejurimile și satul în care oamenii nu fac nimic a devenit deja apăsător. Am întrebat dimineață de autobuz și am primit sfaturi diferite. Unii spuneau că există numai un autobuz la 2 jumate, alții că este și unul la 10. Văzusem zilnic la ora 10 un autobuz care trecea prin sat și mi se părea ciudat ca tocmai acum să nu mai vină. Ne-am dus totuși până în oraș cu taxiul, pentru ca după jumate...
Read MoreZiua 64: Plimbare cu trocariciul
E weekend și satul e plin de turiști. Cu toate astea, murim de foame. Nu găsim nici o casă disponibilă să ne dea și nouă de mâncare. Toate au mâncare făcută pentru turiștii care vin cu tururi, mâncare care nu ajunge și pentru noi. Găsim totuși niște frigărui de pui și ne mulțumim și cu atât. E destul de târziu și toate motocicletele sunt închiriate. Într-un loc ni se cere pentru 3 ore incredibilul preț de 500 000 VND, echivalentul a 25 $. Începem să râdem și plecăm. Prețul normal e de 4-5 $. Am găsit până la urmă o motocicletă veche și ruginită, cu schimbător manual de viteze. Totul...
Read MoreZiua 63: Răcită, în Paradis
Azi m-am trezit cu capul greu, gâtul umflat și nasul înfundat. Dimineața au plecat la Hanoi tinerii veseli din ziua trecută. Am aflat că fetele erau fiicele proprietarei, iar băieții prietenii lor. Când au plecat nici măcar nu și-au luat la revedere de la mama lor. Aici oamenii sunt foarte apatici. Parcă nu se potrivesc deloc cu peisajul. Au mereu o figură plictisită și nu fac mai nimic toată ziua. Mă stingheresc privirile lor, de parcă îi deranjez cu prezența mea. Mă simt din nou un dolar mergător. Ziua de azi am petrecut-o cu un munte de șervețele lângă mine, citind pe Eliade. Stelian a...
Read More